Baia Mare –
oraşul aşezat pe malurile Săsarului – a fost întotdeauna un centru, şi încă
unul foarte primitor. Totuşi, deşi capitală de judeţ, Baia Mare este
considerată un fel de extramuros de către cele patru Ţări pe care astăzi le
administrează, cum, de altfel, îi aparţine şi „independenta” linie a satelor
„de pe Fisculaş”. Dar Baia Mare nu le ţine la distanţă şi, adunând de la toate
ce e mai bun, mai punând şi de la ea, şi-a creat o identitate încântătoare.
S-ar putea numi chiar oraş cosmopolit (in nuce).
La Baia Mare
găseşti „Plăcintă codrenească cum nu mănânci nici acasă” ori „Plăcintă creaţă”
de pe Mesteacăn, poţi cumpăra „păstăi” (fiindcă pe-aici, în miniregiunile
maramureşene, numai boabele de fasole sînt fasole). Însă nu tot ce e aici e şi
copie. Specialităţi ale casei Baia Mare sînt „Plăcinta cu lobodă” de la
restaurantul poetului George Cadar, „Plăcinta XXX” produsă în localul unei
familii mai „robuste” anatomic, „Pâinea biblică” de la brutăria „Bizo”, specifică
este şi telemeaua... nesărată (!) de care n-am văzut în altă parte. Şi câte şi
mai câte. Se bea „horincă” (o ţuică tare) care predispune la „horit”.
Din păcate,
castanul comestibil
