ALTUL CANTEMIR

Ciudatul, excepţionalul destin al lui Dimitrie Cantemir a fost (este!) acela de a fi... un altul. Personaj polar al culturii universale, el poate fi descris atât ca o personalitate cu rol cardinal, cât şi ca un „fenomen” de giraţie, prin faptul trecerii sale, mereu orbitale, de la o ipostază contemplativă (aplecarea către observaţie şi examen), la altele – ale efectivităţii (vocaţia electrizantă a comunicării), prin faptul permanentei emigrări din imperiul aparenţei (ca spirit sintetic) în cel al esenţei (ca minte analitică). Prinţ, înainte de orice, Dimitrie Cantemir a reprezentat o alternativă la obişnuitul potentat al zilei, el nefiind un lider predestinat. Cantemir deţine, în schimb, supremaţia (tot princiară) a lui „a şti” (ca artă inventatoare, meşteşug al ideii sau cunoaştere promotoare). Învăţat de formaţie enciclopedică, el a fost un avizat al multor discipline, pionier, în unele, şi, mai ales, altcumva decât simplii „asimilatori” pregătiţi „mnemotehnic”, cu câte puţin din toate reţinut, şi altcumva faţă de specialiştii de unică şi restrânsă aprofundare disciplinară. Pasiv, prin orizontul meditativ, Cantemir a fost diferit (altul) de un liric şi, totuşi, un mare romantic - pasionat (până la activitate!) de trecut (ca istoric), ca şi un tot atât de mare patriot (într-un fel de prezent etern). În toate acestea, promotor al cunoaşterii, s-a distins de un simplu difuzor. Într-o disciplină prin excelenţă a limitelor (spaţiale), cum este geografia, şi astăzi plasată în afara oricărei creativităţi, Cantemir a fost diferit (altfel) de geografii strict descriptivi sau reproductivi. El a renovat descrierea geografică îmbogăţind-o cu informaţii „atipice” şi i-au reuşit studii „nedogmatice”, remarcabile prin calitatea informaţiei şi pitorescul expunerii. În discipline practice, precum politica, n-a „practicat” prea mult comanda, fiind, aici, în fapt, un observator şi un proiectant, dar prea puţin un propulsor. Politician reţinut, Dimitrie Cantemir a dat în politică şi administraţie reţete savante, cu efect neîndoielnic dacă ar fi avut timp să le statornicească. Unele legi au rămas, totuşi, după el, ca o moştenire, deşi, lipsit de flerul unui oportunist (indispensabil politicienilor), în urma alianţei oneste cu Rusia, a trebuit, cum se ştie, să se exileze, părăsind tronul. Ca om politic şi de stat, a fost un visător foarte realist, dar nu un diriguitor invulnerabil, pentru că el a fost să fie corifeu şi nu guvernator.

Mai în glumă, mai în serios, Dimitrie Cantemir a fost un „altul” până şi în vestimentaţie şi look (turbanul, armura, peruca...) – unde intenţia de a se prezenta într-o altă aparenţă e evidentă, deşi, bineînţeles, urma numai moda timpului.

Singularizat, în epocă, de marca filozofică a tuturor lucrărilor sale (indiferent de domeniul abordat), Cantemir rămâne în zona caldă a creaţiei, neasemănat (altul) docţilor simplului „colaj” (rece) de preluări-copie din diverse lucrări. Determinarea sentimentală a secretului ştiinţific şi comunicarea lui entuziastă, permanent sub auto-severitatea interogaţiei imediat lămurite într-un codex însemnat de trăirea interioară a autorului fac actul de comunicare (egal cu o exteriorizare) „extatic”. Răpit de activitatea meditativă a examinării, identificării şi recunoaşterii ştiinţifice, Cantemir ajunge (prin prezidiul interpretării originale, prin ineditul corelaţiilor interdisciplinare sau radicalitatea rezolvării) deasupra altor învăţaţi. Fiorul limbii de acum 300 de ani ajunge la noi generos, captivant, distins, impunător, plin de spirit şi emoţie – mult altfel decât limbajul rigid obişnuit al oamenilor de ştiinţă. Dacă de tronul Moldovei n-a avut parte mai mult de-o clipă, Cantemir rămâne, totuşi, o figură de autoritate. El e o autoritate în ştiinţă şi împărţirea „euharistică” a acestei ştiinţe vii şi astăzi nu a fost egalată.

La 300 de ani de la emiterea lor, receptăm încă apelurile - puncte de interes ale savantului singular care, trăind cea mai mare parte a vieţii în afara graniţelor ţării lui, a fost, pentru români, deosebit de moldoveni, iar, printre cei alături de care de fapt a trăit – un străin, un altul decât ei, un „felurit”, dar nu invadatorul, ci oaspetele.

S-au dus, deja, 300 de ani, s-au rotit mileniile şi Dimitrie Cantemir e tot un alter. Fiind, în sensul cel mai pozitiv, ca nimeni, e greu să-i poată ajunge cineva, şi de acum încolo, înălţimea. Ca şi profunzimea. Luând aminte la mentalitatea romanilor (astăzi pierdută), i-am putea da, mai bine, atributul altus.

Angela-Monica Jucan