Seara de dinaintea vernisajului. Un sul de hârtie desfăşurat şi, deodată, faţă în faţă cu Comunicarea. Nu erau cuvinte să le pot înţelege. Nu erau cuvinte-explicaţii. Era numai Cuvântul oprit într-o formă grafică excepţională. Era Împărtăşirea totală. Ji Won Park Yangjun (aflat în Coreea) îmi împărtăşea (în România), în scriere artistică coreeană, un scurt text literar, cu siguranţă, foarte frumos. Nu pricepeam nimic. Dar mă cuminecam din esenţialitatea mesajului ajuns la mine. Era mesajul pur. Eram în faţa elementului „mesaj”. Priveam Comunicarea în sine, neprofanată de inteligibilitate.
Cândva, la început de lume, „Să fie lumină!” inaugura percepţia. Dar, în clipa aceea dumnezeiască de început fără de-nceput, în clipa aceea concentrată – şi clipă, şi eră - fusese percepţia ideală - lumina percepţiei fără obiect: „pământul era [încă] netocmit şi gol”. Momentul fusese sfânt. Raportat la timpul nostru liniar, era „înaintea” jefuirii Pomului Cunoaşterii. (Câtă cunoaştere s-a prădat de-atunci încoace!)
Acum – un sul de Comunicare, singur, desfăşurat pe un perete încă „netocmit şi gol”. Des-facerea sulului – ca o re-Facere a Lumii. Socializarea. Comunicarea.
A doua zi s-a montat expoziţia. Caligrafia aceea a ajuns pe alt perete. Şi e una, din douăzeci. Lumina cade altfel. Nu mai recunosc sulul acela şi nici nu încerc (n-ar fi deloc greu, dar o mie de certitudini nu preţuiesc cât un mister). Înscrisurile lui Ji Won Park Yangjun (majoritatea, haiku-uri) te înconjoară, acum, din toate părţile. De oriunde le priveşti, caligrafiile lui îşi revarsă lumina proprie – Lumina Dimineţilor de unde vin. Tradus sau nu, textul lor răsare din farmecul picăturilor de rouă inaccesibile apusului în această formă. Dar percepem, cu umilinţă, şi recunoaştem, cu admiraţie, câtă gândire, câtă artă, câtă educaţie, câtă ştiinţă, câtă răbdare, câtă pasiune, câtă muncă – de fapt, toată viaţa lui (finită, într-o zi) sunt dăruite, de un om, oamenilor spre a-şi lua, la infinit, părticica de bucurie care li se cuvine. Ne-o luăm şi noi, europenii, în felul nostru. În special din Taina lucrării lui Ji Won. Şi-atunci, aici, în mijlocul sălii, se întâlnesc, în smerenie, religiile noastre care par diferite. Tainele Orientului Îndepărtat şi Sfintele noastre şapte Taine. Două culturi, două filozofii unite, totuşi, prin aceeaşi înţelegere – dar din care valorizăm, fiecare, alte aspecte.
Un sul de hârtie.
Douăzeci de suluri de hârtie.
Semne necunoscute. Taina cea mai adâncă. Şi forţa Comunicării absolute. Punctul de rezistenţă al Păcii între oameni – cu rasele şi neamurile lor minunate. Pământul e bine tocmit. Iar Cultura – euharistică.
Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a opta.
Sub egida Ambasadei Republicii Coreea, prin bunăvoinţa doamnei Yong-suk Park, Expoziţia de caligrafie a lui Ji Won Park Yangjun a fost realizată de Centrul Cultural Coreean din Cluj-Napoca, în colaborare cu revista „Cetatea culturală”, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. A fost deschisă în perioada 8-22 noiembrie 2007, în Salonul artelor al amintitei instituţii băimărene.
Angela-Monica Jucan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu